Hebrews 6

1De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2a învățăturii despre ritualurile de spălare,
Termenul grecesc baptismon este la plural și se referă la toate ritualurile de spălare​curățire, nu numai la botezul creștin. Existau șase tipuri de „botez“prin care credinciosul putea trece: (1) ritualurile de spălare​curățire evreiești, la care credinciosul putea participa dacă oferea dovada credinței și a ascultării de poruncile lui Dumnezeu; (2) botezul practicat de Ioan Botezătorul (F.A. 19:4), un botez al pocăinței și al pregătirii pentru venirea lui Mesia; acesta era un botez care făcea tranziția de la Vechiul Legământ la Noul Legământ; (3) botezul în apă practicat de Isus (Ioan 4:1), o continuare a lucrării lui Ioan, un botez care făcea tranziția spre identificarea credinciosului cu Isus ca Mesia; (4) botezul creștin, practicat doar după moartea și învierea lui Isus; acest botez este un simbol al identificării cu Isus în moartea Sa, fiind văzut de Pavel ca loc de înmormântare a modului de viață păcătos din trecut (Rom. 6:4); (5) botezul cu Duhul Sfânt (Mt. 3:11), simbolizând identificarea cu Isus în viața Sa; acest botez îi împuternicește pe credincioșii umpluți cu Duhul Sfânt să-L mărturisească și să-L reprezinte pe Isus prin modul lor de viață. În Faptele Apostolilor se poate observa strânsa legătură dintre botezul creștin și botezul cu Duhul Sfânt (F.A. 8:12-18; 9:17-18; 10:44-48; 19:1-6); (6) botezul cu foc (Mt. 3:11).
a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.
3Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.

4Căci este imposibil pentru cei ce au fost luminați o dată pentru totdeauna, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt 5și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile
Gr.: dynamis, care poate însemna și minuni.
veacului care vine,
6dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu. 8Dacă însă dă spini și ciulini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.

9Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit și continuați să-i slujiți pe sfinți. 11Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate același devotament, ca să păstreze până la sfârșit o speranță deplină, 12astfel încât să nu deveniți leneși, ci să urmați exemplul celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile.

Garanția promisiunii lui Dumnezeu

13Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși, 14zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii. 15Și, astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea.

16Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei. 17În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. 19Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia
Gr.: katapetasma, draperia care despărțea Locul Sfânt de Locul Preasfânt.
din interiorul Templului,
20acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek.

Copyright information for RonNTR